Introducere
Calea mâinii stângi se bazeaza pe o
filozofie care defineste doua cai spirituale principale. Una din ele
este calea mainii drepte. Aceasta a influentat majoritatea religiilor si
miscarilor de masa. Metoda acesteia este magia luminii albe, iar scopul
ei este anihilarea individului si de a deveni una cu Dumnezeu. Cealalta
cale este calea mâinii stângi. Aceasta denota unicul, deviantul si
exclusivul. Metoda sa este magia intunecata si antinomianismul (a merge
impotriva curentului). Scopul intunecat si magic este acela de a deveni
un zeu.
Calea mainii stângi si magia intunecata nu sunt cai de
mântuire pe care oricine le poate urma; pentru majoritatea oamenilor
religiile organizate sunt mai potrivite. Calea mâinii stângi este o cale
dificila care presupune aprioric ca adeptul este pregatit sa fie
disciplinat, rabdator, responsabil si curajos. Descurajam ferm
persoanele instabile psihic in a urma aceasta cale. Acelasi lucru este
valabil si pentru persoanele care interpreteaza filozofia ca si cum am
fi deja zei si în masura sa ne implinim liber vointa. A ajunge la o
vointa libera si a deveni precum zeii este un obiectiv. Noi nu suntem
zei, dar putem deveni. Noi credem ca posedam divinul din noi ca un
potential, pe care-l putem eleva si dezvolta numai printr-un sistem
dificil de antrenament initiatic.
Omul poate trece prin doua
nasteri. În legatura cu prima nastere, devenim indivizi in relatie cu
mama - suntem nascuti fizic. Religiile luminii albe predica o revenire
la starea de copil în care individul renunta la libertate, vointa si
responsabilitate pentru a beneficia de siguranta. Omul poate trece si
printr-o alta nastere. În legatura cu aceasta, putem deveni indivizi în
relatie cu existenta. Lasam in urma o viata predeterminata de conditiile
exterioare si dobandim vointa libera. În loc sa fim creatii, devenim
creatori. Ritualurile de initiere printre samani, vrajitoare si
societatile oculte de-a lungul secolelor au fost o cale de a prezenta a
doua nastere.
Calea mainii stangi si Satanismul se leaga prin
faptul ca Satanismul este o cale MS particulara. CMS este numele folosit
pentru a descrie un sistem de cunostiinte ezoterice si tehnici practice
- acest sistem mai este cunoscut si ca 'Artele Negre'.
Diferenta dintre CMS(Calea Mainii Stangi) si CMD(Calea Mainii Drepte)
Scopul
tuturor cailor sau sistemelor Oculte, fie ca vorbim de CMS sau CMD,
este acela de a indeplini un anumit scop, precum si impartasirea unor
cunostiinte si abilitati ezoterice. Tinta este descrisa sub diverse
forme ('Gnoza', 'Piatra Filozofala', 'Iluminare').
In mod eronat
oamenii eticheaza caile MD drept altruiste si pe cele MS, egoiste. O
alta conceptie gresita sta in modul absolut de a prezenta diferenta
dintre cele doua (ex: Caile MD ca reprezentante ale 'binelui' si cele MS
ca reprezentante ale 'raului'). Realitatea este cu totul alta. Caile MS
si caile MD (de aici incolo vom folosi singularul 'Cale', intelegand
totusi si pluralul) sunt destul de diferite si difera atat prin
mijloace, cat si prin scopuri.
Diferenta fundamentala este aceea
ca CMD este colectiva si restrictiva - unele lucruri sunt interzise sau
denigrate. CMD preia o parte din responsabilitatea individuala prin
intermediul unei dogme formale, un cod de etica si comportament si prin
intermediul unui grup organizat. Pe scurt, identitatea individului este
'inlaturata' intr-o anumita masura de sistemele de constinta pe care
individul trebuie sa le accepte si prin acceptarea unei 'autoritati'
superioare, fie aceasta o persoana, un grup sau o 'ideologie' (sau
uneori o fiinta supra-personala - un 'zeu' sau mai multi 'zei').
In
schimb, CMS in metodele acesteia este ne-structurata. In CMS autentica
nu exista nimic care sa nu fie permis, nimic nu este interzis sau
restrictionat. De aceea, CMS inseamna ca individul isi asuma intreaga
responsabilitate pentru actiunile sale. Aceasta face ca CMS sa fie atat
dificila cat si periculoasa - metodele sale pot fi folosite drept
scuza/paravan pentru comportamente anti-sociale, etc. De accea CMS este
prin propria natura cruda, nemiloasa - caracterele puternice inving, iar
cele slabe se duc la fund. Nu exista 'plase de siguranta' de nici un
fel in CMS - nu exista nici o dogma sau idelogie pe care sa te bazezi,
nu exista nici o persoana care sa te ajute si sa-ti atenueze loviturile,
nici o organizatie, individ sau 'Entitate' la care sa apelezi atunci
cand lucrurile iau o intorsatura neasteptata. CMS promoveaza reusita si
excelenta de sine - sau distruge, fie literal, ori fie prin deziluzie si
nebunie.
Prin natura sa CMS presupune ca Initiatii lucreaza cel
mai mult pe cont propriu. Ei pot accepta sfaturi si indrumari,
eschivandu-se de orice forma de servilism: ei invata singuri, prin
propria experienta si prin efort personal. Acesta este punctul crucial
in intelegerea CMS. CMS inseamna incredere in fortele proprii, efort
personal, lupta interioara pentru realizare. CMD inseamna 'altcineva' -
un individ, o autoritate sau o ierarhie - care confera Initiatului CMD
un semn al progresului acestuia. Initiatul CMD isi asuma rolul de
student, sau chiar acela de 'lingau'. Ei se bazeaza pe altcineva, in
timp ce un Initiat CMS se bazeaza numai pe el insusi: pe istetime,
indemanare, caracter, dorinta, inteligenta etc. Un Initiat CMS de succes
este acela care invata din propriile experiente si greseli. Initiatul
CMD incearca sa invete din teorie - din ce au facut altii.
In mod
esential, Initiatul CMS este un spirit liber, posesor al unui caracter
puternic, in timp ce Initiatul CMD este inrobit de ideile altora si
modul lor de a-si rezolva problemele.
Pe scurt, CMD este usoara.
CMS este dificila. CMD este ca un joc placut care poate fi jucat, lasat
la o parte pentru o vreme si apoi luat de la capat. CMS este un efort
care dureaza ani de zile. CMD prescrie norme de comportament si
limiteaza raspunderea individuala. CMS inseamna asumarea unor
responsabilitati si efort personal. CMD cere ca individul sa conformeze
intr-un anumit fel. CMS este non-restrictiva. Organizatiile si
'invatatorii' CMD cer Initiatului sa se conformeze si sa accepte
autoritatea organizatiei/'invatatorului'. Maestrii/Maestrele CMS ofera
doar indrumare si sfaturi, bazate pe experienta proprie.
Satanismul este chintesenta Caii Mainii Stangi
Dupa cum am mentionat mai sus, Satanismul este o CMS particulara.
Conventional, dar incorect, Satanismul este descris ca 'venerarea
Diavolului'. Cuvantul 'Satan' provine din greaca veche/ebraica si
inseamna 'acuzatie'. Astfel, Satan este un arhetip al dezagregarii -
Adversarul care provoaca ceea ce este de comun acceptat, cel care
sfideaza - care doreste sa cunoasca. In esenta, Satan este un simbol al
miscarii dinamice: forta generatoare din spatele evolutiei, schimbarea.
In
Realitate, Satan este atat simbolic sau arhetipal, cat si real. El
exista in psihicul indivizilor si dincolo de indivizi. Satanismul
reprezinta, intr-o anumita masura, acceptarea necesitatii schimbarii - a
realitatii lucrurilor precum straduinta, lupta, razboiul,
creativitatea, geniul individual, sfidarea. A naturii evolutionare si
puritive a acestor lucruri. Dar Satanismul inseamna mult mai mult decat
acceptarea realitatii acestor lucruri drept necesitati. Este vorba si de
individul care incearca sa fie ca Satan, sa devina Satanic. Un Satanist
adevarat nu venereaza o oarecare Entitate numita Satan. Mai degraba, un
Satanist accepta realitatea lui Satan [pe toate planurile] si incepe un
drum (initiatic) spre a deveni, pe parcursul vietii si mai departe, un
tip de Fiinta de aceeasi natura ca Satan - sa evolueze spre o noua forma
a existentei. Acest drum este unul dinamic si real si presupune ca cei
care aspira sa urmeze calea Satanismului sa mearga mai departe decat
altii. Astfel, Satanismul conduce catre noi dimensiuni ale fiintei:
ajunge mai departe de 'Artele Negre', avand totusi bazele in aceste
Arte. O parte din acestea reprezinta o cunoastere ezoterica mai profunda
si o alta parte se afla in tehnicile, metodele sau modul de a crea un
nou individ. Satanistul invata efectiv sa joace rolul unui zeu.
Cat
timp Satanismul, din ce am spus mai sus, implica ca individul sa urmeze
un drum spre a ajunge ca Satan, este relevant sa reflectam asupra a
cine si ce este Satan. Satan este Printul Intunericului - Maestrul
tuturor lucrurilor ascunse sau secrete, atat in noi insine cat si din
afara noastra. El este forta din spatele schimbarilor evolutive; 'focul'
vietii. El este Stapanul Vietii - al tuturor deliciilor senzuale si al
placerilor.
El este de asemenea 'rau', 'intunecat' sau 'sinistru'
- nemilos, crud, Stapan al Mortii. El poate si incurajeaza suferinta,
mizeria, moartea. Dar toate aceste lucruri sunt impersonale - sunt
consecinte naturale ale vietii, schimbarii si evolutiei.
Satan,
prin natura Lui, nu poate fi 'mituit' sau 'imbunat' - si nici serviciile
Sale nu pot fi cumparate, printr-un 'pact' sau orice altceva. El nu
este interesat de astfel de maruntisuri. Astfel, nu poate fi vorba de un
Satanism 'religios' - oferirea de rugaciuni, ofrande sau promisiuni sau
orice altceva in schimbul unor favoruri. Astfel de practici implica
frica, supunere si alte trasaturi de caracter pe care Satan le
dispretuieste.
Prin trairea vietii, prin fapte, astfel ajunge un
Satanist sa devina precum Satan si sa evolueze si sa ia parte la o noua
si superioara existenta. Astfel de fapte sunt cele care aduc
intelegere, cunoastere ezoterica, atingerea scopurilor, experienta
'interzisului', a placerilor vietii - si mai sunt si acelea care ii
schimba pe altii si lumea inconjuratoare si care pot aduce suferinta,
mizerie, moarte: care sunt, pe scurt, rele.
Mai mult, Satan este o
Entitate reala - El nu este doar un simbol al anumitor forte si energii
naturale. El are viata, exista - cauzeaza schimbari - in afara
psihicului nostru. Dorintele noatre individuale sau chiar magia noastra
individuala nu-L pot controla in nici un fel (asa cum ii place sa creada
unui 'satanist de duminica'). Totusi, aceasta 'viata' nu este de natura
'umana' - nu este legata in nici un fel de un corp si nici de spatiul
si timpul nostru cauzal. Ezoteric vorbind, este acauzala.
Satan,
insa, nu este singur - El nu este doar fiinta Intunecata care ne
influenteaza lumea (si deci, existenta). El are si o 'contra-parte'
feminina - o Amanta, Iubita, Sotie. Numele ei ezoteric este Baphomet. Ea
este Zeita Intunecata.
Astfel, un Initiat este deseori descris
drept iubitul/iubita uneia sau ambelor acestor entitati - si o Initiere
Satanica traditionala poate sa fie asemanata cu un ritual de copulare
fie cu Satan, ori Baphomet [unde Preotul/Preoteasa isi asuma forma
entitatii]. In Satanismul Traditional nu exista o 'venerare' a lui
Satan(sau Baphomet) - ci mai degraba o acceptare a Lor ca prieteni,
iubiti (sau in fazele de inceput, uneori ca 'mama' si 'tata' sau ca
frate si sora).
Un Satanist evolueaza spre o forma superioara - exprimand evolutia constienta in actiune.
In concluzie, Satanismul este chintesenta Caii Mainii Stangi.
Hail Satan!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu